În România, divorțul poate avea loc prin trei forme distincte: divorțul pe cale administrativă, divorțul notarial și divorțul judiciar (prin instanță). Fiecare formă are propriile cerințe și proceduri.

1.        Divorțul pe cale administrativă, la ofițerul de stare civilă

Unde: La oficiul de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.

Condiții:

• Soții nu au copii minori în comun.
• Soții sunt de acord asupra divorțului și asupra numelui pe care îl vor purta după divorț.

Procedură:

• Cererea de divorț se depune de ambii soți la oficiul de stare civilă.
• Ofițerul de stare civilă oferă un termen de reflecție de 30 de zile.
• După expirarea acestui termen, soții trebuie să se prezinte personal pentru finalizarea divorțului.
• În caz de dezacord asupra numelui (dacă unul dintre soți nu vrea să păstreze numele comun după divorț), cererea este respinsă.

Cereri accesorii divorțului:

• În caz de dezacord asupra aspectelor accesorii (e.g. împărțirea bunurilor comune), divorțul se finalizează, dar aspectele accesorii pot fi tranșate doar de către instanță, nu de ofițerul de stare civilă.

‍

2.        Divorțul notarial

Unde: La notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților.

Condiții:

• Soții trebuie să fie de acord asupra divorțului și numelui după divorț. În plus, în cazul existenței copiilor minori, soții trebuie să fie de acord cu privire la toate legate de aceștia (autoritatea părintească, locuința copilului, legăturile personale, contribuția la întreținerea și educația copiilor).
• Spre deosebire de procedura administrativă, se poate recurge la divorț prin notar chiar dacă există copii minori.

Procedură:

• Soții depun cererea de comun acord la notar, fie personal, fie prin mandatar cu procură autentică.
• Termen de reflecție de 30 de zile.
• Neprezentarea soților în fața notarului la termenul stabilit, fără o cerere de amânare, duce la respingerea cererii de divorț.
• În cazul în care există copii minori ai soților, se face un raport de anchetă socială. Dacă ancheta arată că interesele copilului nu corespund acordului părinților, notarul respinge cererea.

Ascultarea minorilor: Copiii care au peste 10 ani vor fi ascultați conform art. 264 din Codul Civil.

‍

3. Divorțul judiciar (prin instanță)

Unde: Judecătoria de la ultima locuință comună a soților, în principal. În subsidiar, judecătoria de la domiciliul pârâtului, de la la domiciliul reclamantului, de la locul ales prin acord de soți sau, în cazul în care niciuna nu poate fi învestită legal, la Judecătoria Sectorului 5 București.

Condiții:

• Divorțul poate fi cerut instanței de unul sau ambii soți, chiar și prin acord, indiferent dacă există sau nu copii minori;
• În cazul în care există copii minori, este necesar să fie indicate detaliile privind numele, locuința copilului, autoritatea părintească și alte aspecte legate de întreținerea și educarea acestora.

Procedură divorțului judiciar din culpă:

Cererea de divorț trebuie depusă la judecătorie. Taxa judiciară de timbru variază între 50 și 200 RON, în funcție de solicitările formulate și trebuie achitată de reclamant și, dacă face cerere reconvențională, de către pârât;

• Cererea de divorț trebuie să conțină și numele copiilor minori ai celor doi soţi ori adoptaţi de aceştia, dacă ei există. Dacă există acordul soților cu privire la desfacerea căsătoriei sau la aspecte accesorii, cererea trebuie să cuprindă mențiuni în acest sens;
• Dacă pârâtul recunoaște faptele invocate de reclamant, la care au dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa, dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorţ şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei;
• Pârâtul poate cere divorțul din culpa reclamantului, introducând o cerere reconvențională până la primul termen de judecată, până la începerea dezbaterilor sau, uneori, chiar și direct în apel, în funcție de momentul în care survin motivele de divorț din culpa reclamantului;
• Instanța poate dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților, dacă aceasta rezultă din probe, chiar dacă pârâtul nu a cerut divorțul din culpa reclamantului sau dacă reclamantul nu cere divorțul din culpă comună;
• Dacă pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională, iar din dovezile administrate rezultă că numai reclamantul este culpabil de destrămarea căsătoriei, cererea acestuia va fi respinsă ca neîntemeiată, cu excepţia cazului în care soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 2 ani. Un soț nu poate invoca propria sa culpă exclusivă pentru a desface căsătoria;
• Când soţii au copii minori, născuţi înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptaţi, instanţa se va pronunţa asupra exercitării autorităţii părinteşti şi a locuinţei copiilor după divorţ, precum şi asupra contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere şi educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț;
• Instanța poate dispune, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri vremelnicecu privire cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei;
• Reclamantul poate renunța la judecată, chiar dacă pârâtul se împotrivește. Procedura continuă dacă pârâtul a cerut și el divorțul, printr-o altă cerere (principală și conexată sau reconvențională, după caz);
• Soții pot solicita nemotivarea hotărârii de divorț, împreună, instanței. Această solicitare nu înlătura analiza culpei de către instanță.
• Căi de atac: apelul. Dacă reclamantul declară apel, dar lipsește din fața instanței de apel, cererea de apel va fi respinsă ca nesusținută. Invers, dacă pârâtul declară apel, dar lipsește din fața instanței în apel, cererea de apel a pârâtului va fi judecată, chiar dacă se înfățișează numai reclamantul.

Procedură divorțului judiciar prin acord – fără culpa vreunuia dintre soți:

Cererea de divorț trebuie depusă la judecătorie și trebuie semnată de ambii soți sau de către un mandatar comun (e.g. avocat). Cererea poate menționa și modalitate convenită de soți de a soluționa cererile accesorii divorțului;

• La termenul de judecată, instanţa va verifica dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa soţilor. Hotărârea este definitivă, nu are căi de atac;
• Dacă acordul vizează doar divorțul, iar nu și cererile accesorii acestuia, instanța va pronunța divorțul separat și va judecat aspectele accesorii, pronunțând o altă hotărâre judecătorească;
• Acordul poate surveni și ulterior înregistrării cererii la instanță. Dacă pârâtul recunoaşte faptele care au dus la destrămarea vieţii conjugale, instanţa, dacă reclamantul este de acord, va pronunţa divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor de divorţ şi fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.

Alte motive de divorț, în afara culpei:

• Separația în fapt. Când soţii sunt separaţi în fapt de cel puţin 2 ani, oricare dintre ei va putea cere divorţul, asumându-şi responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei. În acest caz, instanţa va verifica existenţa şi durata despărţirii în fapt şi va pronunţa divorţul din culpa exclusivă a reclamantului. Dacă soţul pârât se declară de acord cu divorţul, instanța nu va face mențiune privind culpa soților.

• Starea de sănătate a celuilalt soț. Dacă starea sănătăţii unuia dintre soţi face imposibilă continuarea căsătoriei, instanţa va administra probe privind existenţa bolii şi starea sănătăţii soţului bolnav şi va pronunţa divorţul, fără a face menţiune despre culpa pentru desfacerea căsătoriei.

Ascultarea minorilor: Copiii care au peste 10 ani vor fi ascultați conform art. 264 din Codul Civil.

De reținut:

• Soții trebuie să se prezinte personal la termenele de judecată, dacă optează pentru procedura judiciară a divorțului. Excepțional, ei pot să nu participe, dacă nu sunt împiedicați obiectiv să o facă, caz în care pot fi reprezentați prin avocat sau mandatar. Dacă reclamantul lipsește nejustificat, iar pârâtul este prezent, cererea va fi respinsă ca nesusținută.
• Soțul reclamant poate renunța la proces în orice moment, iar împăcarea soților duce la încetarea procesului.
• Culpa la divorț prezintă relevanță sub mai multe aspecte, printre care enumerăm: some text
  • soțul în culpă exclusivă pierde drepturile pe care legea sau convențiile încheiate anterior cu terții le atribuie acestuia;
  • dacă, la desfacerea căsătoriei, nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.
  • soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu consecință a divorțului, poate solicita celuilalt soț despăgubiri;
  • soțul vinovat are drept la întreținere numai pentru de 1 an de la data divorțului; celălalt soț, lipsit de culpă, are acest drept pe perioadă nedeterminată; culpa comună conferă regimul mai favorabil ambilor soți;
  • soțul în culpă poate fi obligat la plata prestației compensatorii prevăzute de art. 390 C.civ., care are scopul de a compensa dezechilibrul semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care solicită această prestație.

‍